Maniola jurtina - 🌾 Fluturele de fâneață de pe Culmea Pricopanului

Dimorfismul în natură: Masculul (stânga) și femela (dreapta) fluturelui de fâneață (Maniola jurtina), hrănindu-se împreună pe florile de mur sălbatic.

Spectacolul discret al naturii: O pereche de fluturi de fâneață (Maniola jurtina) în timpul ritualului de împerechere, adăpostiți pe frunzele unui dud alb.

Există o magie aparte în a explora Culmea Pricopanului în zilele fierbinți de vară. Printre stâncile uriașe de granit, sculptate de vânturi milenare, pajiștile uscate par la prima vedere pustii. Însă, dacă pășești încet pe potecile prăfuite, de la poalele muntelui se ridică zeci de fluturi în nuanțe pământii. La ultima mea ieșire pe teren, am avut ocazia să studiez de aproape o specie extrem de interesantă, reușind să fotografiez atât masculul, cât și femela: Maniola jurtina, cunoscut popular în română sub numele de Fluturele de fâneață sau Ochi de păun de fâneață.

Măcinul, cu vegetația lui aspră și uscată, este cadrul ideal pentru acest fluture care a transformat culorile pământului într-o strategie perfectă de supraviețuire. Când se așază pe pământul fierbinte sau pe stâncile de pe Pricopan și își strâng aripile, amândoi devin invizibili. Reversul aripilor are nuanțe de gri, ocru și maro, imitând perfect o frunză uscată sau o bucată de scoarță. 

Această specie este incredibil de rezistentă. În timp ce alți fluturi devin inactivi în zilele caniculare, Maniola jurtina continuă să zboare pe Pricopan chiar și la temperaturi ridicate, hrănindu-se cu nectarul puținelor flori care rezistă secetei din Dobrogea.

Ceea ce face ca Maniola jurtina să fie cu adevărat fascinant pentru un fotograf este diferența izbitoare dintre cele două sexe. Dacă nu îi cunoști secretele, ai putea jura că ai în fața obiectivului două specii complet diferite. 

La specia Maniola jurtina, dimorfismul sexual este atât de pronunțat încât cele două sexe pot fi confundate foarte ușor cu specii diferite. Iată descrierea detaliată pentru fiecare și elementele prin care îi poți recunoaște:

• Masculul – Misterul din umbră: Masculul este o apariție sobră și discretă. Partea superioară a aripilor sale este aproape complet catifelată, de un brun-închis, uniform. Singurul detaliu care rupe această monotonie este un ocel (o pată neagră rotundă) mic și discret, situat pe vârful aripilor anterioare, adesea încadrat de un inel palid, abia vizibil. Pe aripile din față are și o zonă de solzi speciali (androconii) care emană feromoni pentru a atrage partenerele. Partea inferioară (când stă cu aripile strânse): Seamănă cu femela, dar culorile sunt mult mai șterse. Partea inferioară a aripilor din spate este de un maro-pământiu mai uniform, adesea fără pete sau doar cu două puncte minuscule, ajutându-l să se camufleze perfect pe sol sau pe firele de iarbă uscată.

Masculul fluturelui de fâneață (Maniola jurtina), recunoscut după nuanțele sale uniforme de maro, surprins pe o floare albă.

Masculul de Maniola jurtina surprins cu aripile deschise, etalându-și coloritul brun-catifelat uniform, specific sexului masculin.

• Femela – Explozia de portocaliu: La polul opus, femela este mult mai luminoasă și „gătită” de sărbătoare. Ea etalează pe aripi o pată mare, neregulată, de un portocaliu-roșiatic intens, aprins. Ocelul ei de pe vârful aripii este considerabil mai mare decât cel al masculului, clar definit, având adesea în centru o bulină albă, strălucitoare ca o pupilă. Partea inferioară (când stă cu aripile strânse): Aripile din față mențin zona portocalie extinsă și ocelul negru cu punct alb. Aripile din spate sunt de un maro-cenușiu sau gălbui-gri, împărțite de o linie transversală întunecată, adesea cu două sau mai multe puncte negre foarte mici.

Camuflaj de profil: Femela fluturelui de fâneață cu aripile strânse complet, evidențiind ocelul defensiv de pe aripa anterioară.

Un intrus în cadru: Femela fluturelui de fâneață etalându-și aripile deasupra unui cosaș verde, camuflat perfect printre tulpinile de mur.

O privire mai detaliată asupra femelei de Maniola jurtina și a oaspetelui nepoftit de sub inflorescența de mur.

🧐 Știați că...? Secretele din pajiștile uscate

• O viață întreagă pe aceeași pajiște: Acest fluture este extrem de sedentar. Din momentul în care eclozează și până moare, el refuză să părăsească locul natal, trăindu-și întreaga viață pe o rază de doar câteva sute de metri. 
• Zborul „săltat”: Maniola jurtina are un stil de zbor foarte caracteristic, jos, aproape de sol, cu mișcări sacadate și săltate, ceea ce îi ajută să navigheze perfect printre firele înalte de iarbă uscată fără să își deterioreze aripile.
• Somnul de frumusețe din timpul caniculei: Când seceta din Dobrogea devine insuportabilă în iulie și august, Maniola jurtina intră într-o stare de amorțeală temporară (estivație) la umbra deasă a tufișurilor, redevenind activ abia când temperaturile scad.
• O omidă care iernează în iarbă: Femela își depune ouăle direct pe firele de iarbă. Omizile acestei specii hibernează pe timpul iernii direct în smocurile de iarbă. Ele sunt capabile să supraviețuiască chiar și sub un strat gros de zăpadă, reluându-și hrănirea la primele raze calde ale primăverii.

🦋 Fișă tehnică: Maniola jurtina (Linnaeus, 1758)

• Familia: Nymphalidae (Subfamilia Satyrinae, Tribul Satyrini).
• Dimorfism sexual: Foarte pronunțat. Femela este mare, cu o bandă portocalie extinsă și ocel mare; masculul este mai mic, brun-închis uniform, fără bandă portocalie vizibilă.
• Plante-gazdă (larvare): Omizile se hrănesc cu diverse graminee sălbatice, precum păiușul (Festuca) și firuța (Poa), abundente în pajiștile de pe Pricopan.
• Perioada de zbor: O singură generație foarte lungă pe an, din mai până în octombrie.
• Habitat: Pajiști uscate, fânețe, stepe pietroase și margini însorite de drum.