Instantanee dobrogene

Molia colibri ( Macroglossum stellatarum ) Molia colibri este un exemplu fascinant de evoluție convergentă : deși este o molie, s-a adaptat să arate, să zboare și să se hrănească exact ca o pasăre colibri în miniatură .  Să o fotografiezi este o adevărată probă de foc pentru orice aparat foto și mai ales pentru răbdarea fotografului.  Această insectă nu se așază niciodată pe floare în timp ce mănâncă . Ea plutește în aer, rămânând suspendată la punct fix deasupra corolei . Cu o precizie de chirurg, își extinde trompa lungă și subțire direct în inima florilor galbene de ciulin pentru a sorbi nectarul dulce . În cadrul pe care am reușit să îl surprind, se vede perfect această conexiune  perfectă dintre zburător și plantă. 💡 Știați că? Campioana vitezei : Pentru a rămâne nemișcată în aer în timp ce se hrănește, molia colibri își bate aripile de aproximativ 85 de ori pe secundă ! Acest efort uriaș produce un bâzâit de joasă frecvență, foarte asemănător cu cel al unei păsări ...

Pontia edusa , cunoscut popular sub numele de Albilița de stepă sau Albilița verde ( Eastern Dappled White )  își deschide larg aripile la nivelul solului, lăsând la vedere modelul grafic complex care o face atât de specială. Când își închide aripile, Pontia edusa își activează camuflajul perfect: un mozaic complex de nuanțe verzi și gălbui. Sunt fluturi care știu să își joace perfect rolul de artiști discreți ai naturii. Deși la prima vedere, când zboară, pare un fluture alb obișnuit, adevărata lui frumusețe se dezvăluie când se așază. Partea inferioară a aripilor este decorată cu un mozaic spectaculos de un verde-oliv intens și alb, care imită perfect jocurile de lumini și umbre din zonele aride ale Dobrogei.  Să o urmărești cu aparatul foto este o lecție de răbdare. Când își deschide aripile, fluturele îți arată o combinație curată de alb imaculat cu pete negre-cenușii la vârfuri. Însă adevărata „piesă de rezistență” a acestei specii se află pe dosul aripilor posterioare...

🦋 Identificare rapidă: Hipparchia volgensis   Specie: Hipparchia volgensis (Mazochin-Porshnyakov, 1952) Talie: Medie spre mare (considerabil mai mic decât fagi , având o anvergură a aripilor de aproximativ 50–60 mm ). Semnul distinctiv de SUS (aripile deschise): Model asemănător cu  Hipparchia   fagi , dar banda deschisă este mult mai îngustă, mai întunecată și puternic pudrată cu solzi maronii (nu este un alb curat). Ocelul de pe vârful aripii este de obicei însoțit de un al doilea ocel mai mic, spre bază. Semnul distinctiv de JOS (aripile închise - Diferența supremă): Reversul aripilor posterioare este mult mai uniform și întunecat. Banda deschisă de pe dos nu este albă, ci cenușiu-gălbui sau ocru șters , fiind tăiată de linii fine și neregulate. Linia mediană care separă baza aripii de bandă formează un „dinte” sau un unghi ascuțit, bine vizibil , spre deosebire de linia curbă și continuă de la fagi .  Reversul marmorat, în nuanțe de gri și brun, se confundă...